Libertate, independență, solidaritate sindicală

Activitate de solidaritate organizată în cadrul Biroului Executiv al FSCM

IMG_1878.jpg1.jpg1

Joi, 2 noiembrie 2017, membrii Biroului Executiv al Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM) s-au întrunit în ședință ordinară, unde au discutat mai multe chestiuni.
Una din chestiunile de pe ordinea de zi a fost, cu privire la susținerea organizației sindicale ”Руставский Азот”  din Georgia. În acest sens, de către membrii Biroului Executiv a fost desfășurat un Flașh mob, exprimînd solidaritatea sindicală și îndemnînd administrația acesteia la un dialog social constructiv cu reprezentanții sindicatului. Vă informăm, că la întreprinderea ”Руставский Азот”  au fost concediați ilegal 350 de salariați. Cei care au rămas să muncească, au fost impuși să semneze contracte individuale de muncă pe termen determinat.
Totodată, administrația a făcut tot posibilul pentru a paraliza activitatea sindicală în cadrul întreprinderii. A fost interzis accesul liderului sindical pe teritoriu întreprinderii și întreprinse toate măsurile pentru a evita dialogul cu sindicatele.

Federația Sindicatelor din Comunicații din Moldoova și organizația sindială ”Руставский Азот” din Georgia sunt membre ale organizației sindicale internaționale ”Industrial Global Union”, care apără și promovează interesele salariaților din peste 140 de state, cu un efectiv de circa 50 milioane de membri.