Libertate, independență, solidaritate sindicală

A avut loc o nouă ședință a Biroului Executiv al FSCM

IMG_3851

Membrii Biroului Executiv al Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM) s-au întrunit joi, 6 septembrie, în cadrul unei ședințe ordinare prezidată de președintele Ion Pîrgaru.
La odrinea de zi au fost puse în discuție mai multe chestiuni ce se referă la activitatea Federației, situația din organizațiile sindicale membre și planurile pentru perioada următoare. Membrii Biroului Executiv au examinat totalurile organizării odihnei de vară a copiilor în sezonul estival 2018.  Domnul Președinte a menționat, că în perioada de vară a anului 2018, au beneficiat de bilete de odihnă în tabere 241 de copii ai salariaților membri de sindicat din ramură, surse alocate din bugetul de stat și 375 de copii, surse alocate din bugetul FSCM. Toate cererile parvenite din organizațiile sindicale membre au fost satisfăcute.
În cadrul ședinței, membrii Biroului Executiv au aprobat planul de activitate  în comun cu organizațiile membre pentru perioada septembrie-decembrie a.2018. Acesta prevede  activități de informare și instruire a liderilor și membrilor comitetelor sindicale, activități de motivare a apartenenței la sindicat și promovare a imaginii sindicatelor, precum și acordarea ajutorului practic liderilor sindicali în organizarea activității la nivel de întreprindere.IMG_3850