Libertate, independență, solidaritate sindicală

A fost dat startul celei de-a VII-a ediții a „Școlii Sindicale din Moldova”

IMG_0006.jpg1

Astăzi, 14 martie, în incinta Institutului Muncii, s-a dat startul celei de-a VII-a ediții a proiectului educațional „Școala Sindicală din Moldova” care are obiectivul de a dezvolta abilitățile și cunoștințele membrilor de sindicat.
La această ediție a „Școlii Sindicale din Moldova” vor fi instruiți 34  cursanți, reprezentanți ai 12 centre sindicale național-ramurale, inclusiv 4 din cadrul Federației Sindicatelor din Comunicații – Cramarciuc Cristina, IP ”Agenția Servicii Publice”, Țurcanu Nicolai, IP ”Centrul Tehnologii Informaționale și Finanțe”, Găină Olga, ÎM ”Moldcell” SA și Cojocaru Iurie, SA ”Moldtelecom”.
Prezent la activitate, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, a accentuat că prin intermediul acestui proiect Confederația urmărește să consolideze organizațiile sindicale primare în scopul apărării și promovării drepturilor salariaților și să contribuie la formarea unei noi generații de lideri sindicali. „Proiectul este unul ambițios și inovativ, care ne va apropia de standardele europene în domeniul dezvoltării mișcării sindicale”, a specificat președintele CNSM.