Libertate, independență, solidaritate sindicală

Agenția Servicii Publice este decernată cu Premiul „Mercuriul de aur”

ASP

Agenția Servicii Publice a obținut o înaltă apreciere pentru realizări în domeniul prestării serviciilor publice – Premiul Mare în cadrul celei de a 17-a ediții a concursului “Marca Comercială a anului 2019”, desfășurat pe dată de 19 august 2020, în cadrul “Galei Businessului Moldovenesc”. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în comun cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM. În republică sunt conferite multe premii, însă Premiul Mare ”Mercuriul de aur”, decernat Agenției Servicii Publice,  de drept se consideră una dintre cele mai prestigioase aprecieri. Cea mai înaltă distincție profesională a fost obținută de ASP la categoria „Servicii publice”, nominația ”Liderul anului”. Aprecierea respectivă a fost posibilă datorită efortului și muncii depuse a întregii echipe ASP, soldate cu recunoștința solicitanților, care au apreciat la nivel înalt calitatea serviciilor oferite.
Agenția Servicii Publice este una din cele mai mari instituții din sectorul prestării serviciilor publice. Scopul de bază al Agenţiei este prestarea, prin reţeaua centrelor multifuncționale, în baza principiului ghișeului unic, a serviciilor publice de calitate, conforme standardelor internaționale. Consumatorii serviciilor sunt cetățenii, mediul de afaceri şi autorităţile publice.