Libertate, independență, solidaritate sindicală

Membrii Biroului Executiv ai FSCM sau întrunit în ședință

IMG_7608 1

Marți, 13 aprilie, membrii Biroului Executiv ai Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM) s-au întrunit în ședință, pentru a pune în discuție mai multe chestiuni.
În conformitate cu ordinea de zi aprobată, sindicaliștii au discutat despre realizările și provocările Federației în anul 2020, au examinat și aprobat executarea bugetului sindical pentru finanțarea activității Biroului Executiv în anul 2020, dar și devizul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021.Tot în cadrul ședinței, membrii Biroului Executiv au abordat subiectul cu privire la convocarea ședinței Consiliuluil FSCM. Aceștea, au aprobat ordinea de zi  și au stabilit data desfășurării ședinței Consiliului FSCM, 27 apriie 2021, în format online.
Biroul Executiv  este organul de conducere al FSCM în perioada dîntre ședințele Consiliului Federației. Convoacă ședințele în plen ale Consiliului