FSCM – solidară cu cetățenii ucraineni, refugiați în Republica Moldova
În contextul declanșării conflictului în Ucraina și necesității susținerii cetățenilor ucraineni refugiați în Republica Moldova, Sindicatele oferă spațiu de cazare, cu titlul gratuit. Au fost oferite câte 100 locuri pentru refugiați din Ucraina în Sanatoriul „Nufărul Alb” din or. Cahul, în Stațiunea balneară „Bucuria-Sind” din or. Vadul-lui-Vodă, în Stațiunea balneoclimaterică „Codru” din s. Hîrjăuca, raionul Călărași și au fost pregătite câte 300 locuri în taberele de odihnă pentru copii „Camping” și „Perlele Nistrului”.
În acest scop, Federația Sindicatelor din Comunicații a lansat un apel către comitetele sindicale ale organizațiilor primare, să fie solidari și să contribuie, în măsura posibilităților, la implementarea măsurilor de suport, necesare refugiaților din țara vecină, Ucraina. Astfel, pentru finanțarea serviciilor acordate refugiaților, procurarea produselor, acoperirea cheltuielilor pentru întreținerea cetățenilor ucraineni, a fost creat un fond special destinat refugiaților în care FSCM a alocat suma de 50 mii lei din buget.
Echipa Federației apreciază contribuția și empatia membrilor de sindicat, care nu s-au lăsat indiferenți de soarta cetățenilor ucraineni, și anume: Comitetul Sindical al Centrului de Poștă Anenii Noi; Comitetul Sindical al ÎCS „Ericsson Telecommunications”; Comitetul Sindical al Centrului Telecomunicații Leova; Comitetul Sindical al Î.S. „Detașamentul de Pază Paramilitară”; Comitetul Sindical al Centrului de Poștă Criuleni; Comitetul Sindical al Centrului Telecomunicații or. Glodeni; Comitetul Sindical al Î.S. „Poșta Moldovei”; Comitetul Sindical al Centrului Telecomunicații or. Căușeni. Menționăm, că contribuția financiară a comitetelor sindicale alcătuiește suma de 20 mii lei.
FSCM mulțumește comitetelor sindicale pentru contribuția oferită și că nu au rămas indiferenți de soarta cetățenilor ucraineni. Echipa Federației îndeamnă toți membri de sindicat să fie solidari și să sprijine, prin orice metodă, cetățenii ucraineni refugiați în Republica Moldova.
Sindicatele pledează întotdeauna pentru pace și democrație: Vrem Pace! Stop Violență! Nu Război!







