Libertate, independență, solidaritate sindicală

Lideri sindicali familiarizați cu privire la etapele de pregătire a negocierilor colective

13

Recent, liderii sindicali ai organizațiilor sindicale primare, membre ale Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova (FSCM), s-au implicat într-o sesiune de formare cu privire la etapele de pregătire a negocierilor colective la nivel de unitate. Această activitate a avut loc în incinta Institutului Muncii și a reunit aproximativ 20 de activiști sindicali ai FSCM, fiecare având ocazia să exploreze și să înțeleagă mai profund aspectele esențiale ale etapelor de pregătire pentru negocieri colective.

Președinta FSCM, Elizaveta Iurcu, a fost în calitate de formator al acestei sesiuni, abordând diverse aspecte cheie referitoare la etapele și procedurile negocierilor colective la nivel de unitate economică. Subiectele discutate au inclus procesele de acumulare, analiză și structurare a informațiilor relevante pentru negociere. Un accent deosebit a fost pus pe stabilirea obiectivelor clare pentru negocieri și pe importanța comisiei de dialog social „angajator-salariat”, și modului în care comisia funcționează în practică.

Pentru a oferi o experiență cât mai interactivă și aplicabilă, seminarul a inclus și ateliere de lucru, unde participanții au avut oportunitatea să exerseze și să aplice în practică cunoștințele dobândite în cadrul sesiunii. La finalul evenimentului, participanții au fost invitați să-și exprime opinia prin completarea unui chestionar de evaluare, iar feedback-ul lor pozitiv a subliniat utilitatea și relevanța seminarului.

Acest seminar s-a desfășurat cu sprijinul acordat de către Agenția Daneză pentru Dezvoltarea Sindicatelor și New Democracy Fund, în colaborare cu Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Activitatea de instruire reprezintă doar una dintre numeroasele evenimente de formare sindicală planificate pentru anul 2024 de către FSCM, evidențiind angajamentul federației pentru dezvoltarea și consolidarea capacităților liderilor sindicali în scopul reprezentării mai eficiente a intereselor membrilor de sindicat.

14 15 16 17 18 19 20 21 22