Stimate colege,
Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii – 8 Martie, Federația Sindicatelor din Comunicații din Moldova vă adresează cele mai alese gânduri de respect, apreciere și recunoștință.
Această sărbătoare a primăverii ne oferă frumosul prilej de a celebra noblețea sufletului, sensibilitatea și forța interioară care definesc femeia. Prin dăruire, înțelepciune și perseverență, femeile aduc lumină și armonie în familie, în societate și în lumea muncii.
În mișcarea sindicală, implicarea, solidaritatea și spiritul de responsabilitate al femeilor contribuie la promovarea valorilor de echitate, respect și demnitate pentru fiecare salariat.
Fie ca primăvara să vă dăruiască sănătate, inspirație, împliniri și multe bucurii, iar aprecierea și respectul celor din jur să vă însoțească mereu.
La mulți ani cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii!







