Libertate, independență, solidaritate sindicală

Arhive zilnice

Felicitare de Ziua Profesională

17 mai – Ziua Mondială a Telecomunicațiilor și Societății Informaționale (1)

Stimați colegi,

Cu prilejul Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale, vă adresez cele mai sincere felicitări și urări de sănătate.
În calitate de președinte al Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova, vă mulțumesc mult pentru munca Dumneavoastră asiduă  la prestarea serviciilor de calitate.
În spatele fiecărui apel telefonic, al fiecărei conexiuni la internet, al fiecărui serviciu digital funcțional se află oameni dedicați: specialiști, ingineri, tehnicieni, operatori, experți și profesioniști care își desfășoară activitatea cu responsabilitate și devotament. Datorită muncii Dumneavoastră, milioane de oameni rămân conectați și beneficiază de servicii moderne și eficiente.
Cu acest prilej, exprim înalta apreciere tuturor celor care activează în domeniul telecomunicațiilor și tehnologiilor informaționale. Vă mulțumesc pentru profesionalism, perseverență și contribuția valoroasă la dezvoltarea societății informaționale și a sectorului comunicațiilor.
Vă doresc sănătate, energie, inspirație și noi succese profesionale. Fie ca activitatea Dumneavoastră să continue să aducă progres, inovare și beneficii întregii societăți.
La mulți ani!

Cu gânduri bune,
Elizaveta IURCU, președinta FSCM