Libertate, independență, solidaritate sindicală

Arhivele

Membrii Biroului Executiv al Federației Sindicatelor Comunicații din Moldova s-au întâlnit în ședință ordinară

Poza1 sedinta

La 19 aprilie, curent, Federația Sindicatelor din Comunicații (FSCM) a organizat ședința Biroului Executiv, la care au participat 13 din 15 membri.
Pe ordine de zi au fost incluse mai multe chestiuni privind activitatea Biroului Executiv. A fost pus în discuție proiectul de hotărâre cu privire

Declarația Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova privind salarizarea unităților cu autonomie financiară cu capital de stat

IMG_8189-750x475

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova consideră nejustificată solicitarea primului-ministru, Natalia Gavrilița de a stopa majorarea salariilor în întreprinderile de stat, întreprinderile cu capital majoritar de stat și alte instituții publice cu autonomie financiară, invocându-se motivul că acest fapt conduce la creșteri nejustificate a salariilor pentru unele unități economice cu capital de stat.

Membrii comisiei pentru consultări și negocieri colective din ramura TIC sau întâlnit în ședință

20220415_100147 (1) sait

La 15 aprilie, 2022 a avut loc ședința planificată a Comisiei pentru consultări și negocieri colective din ramura TIC, organizată în format online.
Subiectul dicuției a fost, cu privire la proiectul Convenției colective de muncă la nivelul ramurii Tehnologia Informației și Comunicațiilor pentru anii 2022-2025. În procesul de examinare a proiectului propus de reprezentanții sindicatelor,

Problemele femeilor abordate în prima ședință a Comisiei de Femei

IMG_81926

La 7 aprilie, curent a fost convocată prima ședință a Comisiei de Femei (CF) din cadrul Federației Sindicatelor din Comunicații (FSCM). În componența Comisiei fac parte 17 femei sindicaliste din diverse organizații sindicale membre ale FSCM. Ședința s-a petrecut în format mixt: 9 fizic și 5 online.

La mulți ani sărbătoriților din luna aprilie

shutterstock_140700601

Federația Sindicatelor din Comunicații din Moldova felicită membrii de sindicat care în luna aprilie își sărbătoresc ziua de naștere. Vă transmitem urări călduroase de sănătate, liniște sufleteasca și bucurie. La Mulți Ani!

JUBILIARII  LUNII  FEBRUARIE  2022       

01 aprilie
Rusu Igor  S.A.” Moldtelecom”
Bodrug Olga  Î.S. „Combinatul Poligrafic”